Fundația I Am Future a fost partener al conferinței Moldova Eco Energetică, ediția 2019, eveniment de referință pentru sectorul energetic. Fundația a implicat experți europeni din mediul privat și cel științific (din cadrul Centrului Comun de Cercetare al Uniunii Europene), precum și a oferit experiența sa în elaborarea și promovarea proiectelor inovaționale. Igor Constantin Serotila, Directorul Executiv al Fundației a moderat sesiunea dedicată noilor tehnologii a conferinței.
Deopotrivă faptului că se observă tendința de a genera mult mai multă energie din surse regenerabile (1/5 din sursele primare de energie sunt regenerabile), cum ar fi eoliene și solare, de a trece la mașini, camioane, clădiri și echipamente industriale mai eficiente din punct de vedere energetic, anul 2018 a atestat cea mai mare emisie de CO2, iar investițiile în cercetarea și dezvoltarea tehnologiilor energetice curate stagnează la nivelul 0,1% în PIB-ul marilor economii. Unii experți consideră că spre anul 2050 vom folosi în continuare preponderent (75%) energie din combustibili fosili.
Dacă ar fi ca sectorul energetic să devină, de mâine, integral verde, atunci ar trebui produs un salt tehnologic susținut de inovații și politici inteligente.
În acest deziderat se incadrează și Moldova Eco Energetică, care servește drept o platformă de sprijin a celor mai importante inițiative în domeniul energiei, precum și un accelerator al ideilor și tehnologiilor locale în acest domeniu.
Prin această platform, anul acesta, au trecut 78 de idei, dintre care 15 au concurat pentru cele cinci premii în valoare totală de te 50 000$. Start-up-urile câștigătoare se încadrează în cele mai importante sectoare ale economiei naționale.
În cadrul evenimentului Igor Constantin Serotila, Directorul Executiv al Fundației a instruit start-up-urile, care au ajuns în finala concursului, cum să își îmbunătățească planurile de afaceri și să își prezinte ideile în fața juriului.
Cu certitudine putem afirma că există potențial de inovare în acest sector, dar și suficientă cunoaștere în cadrul Agenției de Eficiență Energetică (unitatea de implementare a politicilor), însă domeniul continuă să stagneze. Aceasta se datorează reglementării excesive a sectorului energetic de către politic. În pofida acestor intervenții, de la independență până în prezent, Moldova importă circa 94% din sursele necesare pentru acoperirea consumului energetic al ţării. Intențiile de a redresa situația prin utilizarea surselor regenerabile sunt descurajate de politica fiscală a țării, care nu oferă nici un stimulent sau facilitate pentru antreprenorii inovaționali din acest sector. Spre 2020, politica energetică urmează a fi actualizată.